Național
Copil de 9 ani, bătut şi pedepsit aspru de învăţătoarea lui. Băiatul a ajuns la spital de urgenţă
Un elev de clasa a II-a a fost bătut de învăţătoare pentru că scria prea încet. Speriată că fapta sa ar putea avea consecinţe grave, cadrul didactic a mers acasă la copil pentru a-şi cere scuze. A doua zi, …
Se schimbă monedele şi bancnotele. Cum vor arăta noii lei
Drapelul țării va fi modificat în perioada imediată prin încoronarea acvilei, cu argumentul că astfel va fi oprită o situație care ține de vechiul regim comunist, iar România se va alinia alături de …
EURO 2016. Alertă ANTITERO la metroul din Paris cu câteva ore înainte de ROMÂNIA - FRANŢA
EURO 2016. Un colet suspect a fost descoperit pe peronul staţiei de metrou Chatelet din Paris, vineri, cu câteva ore înainte de startul meciului dintre România şi Franţa, care va da startul Campionatului …
Medicul arădean din Constanța acuzat de abuz sexual asupra unei minore: ”Ei, lasă, nu le spune părinţilor”
Victor Emilian Bot, 39 de ani, care se recomandă ca fiind un medic homeopat excelent, este cercetat de către polițiști după ce acesta a abuzat o copilă de doar 11 ani în timpul tratamentului. Părinții copilei au …
Distrugătorul American USS Porter se află în Marea Neagră. La ce manevre militare participă
Distrugătorul USS Porter se află în Marea Neagră pentru a desfășura exerciții comune cu Forțele Navale Române, programate în perioada 13-17 iunie.
Cum a ajuns o adolescentă de 14 ani cea mai căutată damă de companie din România
Cristina, o elevă din Vulcan, a fost nevoită să se prostitueze mai multe luni, de la 14 ani, de dragul iubitului său, ameninţată şi şantajată sentimental. Adolescenta se numără printre victimele minore a trei …
Carmen Uscatu, amendată cu 3.500 de lei pentru că a protestat cerând dreptul la viaţă în spitalele din România
Carmen Uscatu, activist civic cu realizări importante în domeniul programelor de sănătate publică, a fost amendată în două zile cu nu mai puțin de 3.500 de lei pentru participarea sa la mitinguri din 6 mai …
Cutremur cu magnitudine 4.8 în Serbia, la graniţa cu România
Un cutremur puternic, cu magnitudine aproape 5, a avut loc în Serbia, anunţă INFP.
Cârpaci, "naşul" mafiei imobiliare, condamnat definitiv la închisoare
Cel mai bogat rom din România, Ionelaş Cârpaci, supranumit "şeful mafiei imobiliare din Timişoara" a fost condamnat definitiv la 7 ani de puşcărie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis …
Legea hipermarketurilor a fost votată: 51% din mâncarea vândută în magazine va fi românească
Proiectul legii hipermarketurilor, prin care se institutie obligaţia ca 51% din produsele alimentare din magazine să fie româneşti şi prin care taxele de raft sunt interzise a fost votat de plenul Camerei Deputaţilor.
Uniunea Europeană pregăteşte noi restricţii pentru TikTok şi Instagram din cauza funcţiilor considerate adictive pentru copii
Uniunea Europeană pregăteşte noi măsuri împotriva platformelor sociale precum TikTok şi Instagram, vizând funcţiile considerate …
Scandal uriaș la Facebook: Meta, acuzată că ignoră reclamele frauduloase pentru a-și crește profiturile
Gigantul tech Meta este vizat de un proces de amploare în Statele Unite, fiind acuzat că prioritizează veniturile în detrimentul …
Noua aplicație a lui Elon Musk explodează în App Store și arată cât de mare vrea să devină X
Elon Musk a obținut un nou semnal că planul lui pentru X nu mai stă doar în postări și scandaluri. XChat, noua aplicație de mesagerie …
OpenAI bagă reclame pe click în ChatGPT, iar platforma începe să semene tot mai mult cu Google
ChatGPT intră într-o etapă nouă și mult mai comercială. OpenAI a trecut de la ideea de reclame testate discret la un model în care …
Aplicația UE de verificare a vârstei, spartă în mai puțin de 2 minute de la lansare
Noua aplicație europeană de verificare a vârstei, promovată ca soluție pentru protecția copiilor online, a fost compromisă de …
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem, după ce OpenAI a extins integrarea cu servicii precum …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială, după ce Parlamentul European a cerut obligații mai …
NASA a reușit să schimbe orbita unui asteroid după impactul misiunii DART
NASA a confirmat că impactul controlat al navei spațiale DART a reușit să modifice orbita asteroidului Dimorphos, demonstrând pentru prima …










