Gratuitatea serviciului de închiriere a bicicletelor a fost prelungită
Gratuitatea serviciului de închiriere a bicicletelor în regim self-service, implementat de curând în municipiul Arad, a fost prelungită pe durata a încă două luni.
Primarul Călin Bibarț: „Opinia cetățenilor este importantă pentru noi”
Începând de săptămâna aceasta arădenii au la dispoziție un chestionar online cu privire la străzile unde ar trebui să se intervină cu prioritate în vederea remedierii deficiențelor pe care le …
American Independent Film Festival, în premieră, la Cinema Arta
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge în premieră Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă de filme independente americane, care vor fi proiectate la …
Război în Orientul Mijlociu. Israelul anunță că a obținut supremația aeriană deasupra Teheranului
Forțele armate israeliene au anunțat luni că au obținut controlul asupra spațiului aerian al capitalei Iranului, Teheran, și au distrus o treime din rampele de lansare ale rachetelor sol-sol iraniene în urma …
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Deschidem o nouă stagiune a Teatrului de Vară”
Teatrul de Vară, ajuns la a 13-a ediție, își redeschide porțile în această săptămână. Timp de opt săptămâni, în curtea Centrului Cultural Județean vor urca pe scenă nume de prestigiu ale …
Romsilva a celebrat Ziua Silvicultorului printr-un eveniment interactiv dedicat publicului larg
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a sărbătorit, joi, 12 iunie, Ziua Silvicultorului prin evenimentul special Ziua Porților Deschise, organizat la Muzeul Cinegetic al Carpaților „Posada”, unde sute de …
- Surse: Călin Bibarţ va fi director general al Romsilva
- Scădere puternică a numărului de pomi de Crăciun tăiați ilegal în 2017
- Peste 2.000 de hectare de păduri introduse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine
- Tăierile ilegale în pădurile de stat administrate de Romsilva se mențin la un nivel scăzut
Caravana Aradul BIO a fost lansată oficial în Municipiul Arad, cartierul Gai
Arad, 16 iunie 2025 – Campania „Caravana Aradul BIO – Din bucătărie și grădină în recipientul maro” a debutat oficial astăzi, printr-o conferință de presă organizată în Parcul din …
A fost stabilit numărul amplasamentelor pentru comerțul ambulant cu pepeni
Primăria Municipiului Arad a stabilit următoarele amplasamente pentru desfășurarea activității de comerț ambulant cu pepeni pe domeniul public al municipiului.
Citire apometre la abonați în Săptămâna 16.06.2025 - 20.06.2025
Luni 16.06.2025 (contoare mecanice): Mihail Kogalniceanu, Blanduziei, Olimpiadei, Cuza Voda, Piata George Enescu, B-dul G. Dragalina, General Vasile Milea, Gheorghe Lazar, SP. Toth Sandor, Teiului, Ion Vidu, …
- Compania de Apă anunță citirea apometrelor și înlocuriea contoarelor la abonați pentru această săptămână
- Compania de Apă anunță citirea apometrelor și înlocuriea contoarelor la abonați pentru această săptămână
- Compania de Apă anunță citirea apometrelor și înlocuriea contoarelor la abonați pentru această săptămână
- Compania de Apă anunță citirea apometrelor și înlocuriea contoarelor la abonați pentru această săptămână
(VIDEO) Cum a fost în drumeția „Arad-Timișoara la Pas”
Evenimentul a fost organizat de asociația YMCA Arad. Ieri, 15 iunie, arădenii au pornit de dimineață pe jos pe drumul Arad-Timișoara de pe DN69. „Felicitări tuturor participanților și să ne vedem cu bine la …
Caz șocant în Germania. Un român sacrifica oi într-un apartament închiriat. Animalele au fost furate dintr-un parc natural
Un român de 41 de ani a fost prins când sacrifica ilegal oi într-un apartament închiriat în Berlin, capitala Germaniei. Animalele au fost furate dintr-un parc natural.
S.C. RECONS S.A. ÎNCHIRIAZĂ TREI SPAȚII COMERCIALE
SC RECONS SA cu sediul în Arad, Bd. Iuliu Maniu, nr. FN, organizează la sediul societații în data de 19.06.2025, licitație publică pentru închirierea spațiului comercial aflat în …
„Dor de cântec“, pentru a patra oară la Lipova (FOTO)
Mii de oameni s-au adunat, la sfârșitul săptămânii trecute, în Parcul Mare din orașul Lipova la cea de a patra ediție a festivalului „Dor de cântec“, un eveniment care a devenit o …
Război în Orientul Mijlociu: Israelul bombardează ţinte din Teheran, Iranul loveşte cu rachete în Tel Aviv şi Ierusalim. Trump spune că este „posibil” ca SUA să se implice
Forțele Aeriene ale Israelului au efectuat lovituri aeriene asupra unor infrastructuri militare din Teheran, a confirmat duminică armata israeliană (IDF), anunță CNN. Trump s-a opus unui plan israelian de a-l ucide pe …
Concurs de orientare la Fiscut (FOTO)
În perioada martie 2025 – iunie 2026 se derulează Proiectul Erasmus Compass 2, având drept obiectiv principal organizarea unor concursuri de orientare pentru elevi, pe hărți realizate în imediata …
OPEN BOULEVARD se va repeta tot din două în două săptămâni - Fotoreportaj
Bulevardul Revoluției, respectiv tronsonul de la Palatul Administrativ la Teatru, a găzduit în acest weekend (15 - 15 iunie) Open Boulevard, eveniment care a oferit posibilitatea arădenilor să se plimbe, să servească …
UTA și-a adus un fundaș macedonian
Conducerea UTA-ei a anunțat, astăzi, că și-a adus un fundaș stânga macedonian de 27 de ani.
- UTA joacă ACASĂ meciul decisiv pentru menţinerea în Superligă; ce declară antrenorul Mircea Rednic / UPDATE: Când au loc cele două meciuri
- Victorie în deplasare, după cinci egaluri: FC U Craiova 1948 – UTA 2-3 (FOTO)
- Bătrâna Doamnă nu leagă trei victorii, dar se putea și mai rău: UTA – FC Botoșani 2-2 (FOTO)
Vin la Curte” – un weekend cu vinuri rafinate continuă azi, duminică, în curtea Consiliului Județean Arad
Prima seară “Vin la Curte” - ediție specială s-a încheiat cu succes! Joi seara, două crame apreciate au deschis evenimentul: Crama Mairovitz, care le-a oferit participanților posibilitatea de a …
A fost o Sâmbătă Rock și urmează o Duminică Folclor în Parcarea CJ Arad. Altfel spus: Picnic Garden vă așteaptă! (Foto)
Sâmbătă seara, la Picnic Garden, relaxarea s-a împletit cu muzica bună și deliciile culinare, după următorul PROGRAM: 19:00 – Spectacol artistic susținut de elevii Palatului …
UTA anunță transferul lui Alin Roman
Reprezentanții clubului UTA au anunțat astăzi că s-au înțeles cu mișlocașul ofensiv Alin Roman, care a semnat cu Bătrâna Doamnă un contract valabil până în 2027.
- UTA joacă ACASĂ meciul decisiv pentru menţinerea în Superligă; ce declară antrenorul Mircea Rednic / UPDATE: Când au loc cele două meciuri
- Victorie în deplasare, după cinci egaluri: FC U Craiova 1948 – UTA 2-3 (FOTO)
- Bătrâna Doamnă nu leagă trei victorii, dar se putea și mai rău: UTA – FC Botoșani 2-2 (FOTO)
Glad Varga: „Un litru de sânge poate salva o viață”
Senatorul liberal arădean Glad Varga transmite un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, invitând arădenii să doneze pentru că „un litru de sânge poate salva o viață”.
Sâmbătă Rock și Duminică Folclor în Parcarea CJ Arad – Picnic Garden te Așteaptă!
Zilele Județului Arad continuă cu două zile pline de energie, gust și momente memorabile! Sâmbătă seara și duminică aduc în curtea Consiliului Județean cele mai așteptate momente din acest weekend festiv. …
- Prima ediție a Zilelor Județului Arad a început cu o întâlnire la care au fost invitați peste 100 de directori de școli (FOTO)
- Zilele Județului Arad: Picnic Garden și Vin la curte în curtea Consiliului Județean, muzică, dans și voie bună (FOTO)
- Zilele Județului Arad prind gust și culoare: Picnic Garden – oază de relaxare, muzică și delicii culinare în inima orașului
O mare campioană, arădeanca Daniela Dodean Monteiro, se retrage oficial din activitate!
Dana Dodean Monteiro este una dintre cele mai prestigioase sportive a Aradului, din ultimii 30 de ani. Născută la Arad, în 1988, și-a început activitatea la vârsta de cinci ani și a activat până la …
(FOTO) Razie în rândul transportatorilor de marfă
În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad, cu cântarul mobil, au desfășurat o acțiune de verificare a respectării tonajului.
Open Boulevard
Bulevardul Revoluției, tronsonul de la Palatul Administrativ la Teatru, găzduiește evenimentul Open Boulevard, care oferă posibilitatea arădenilor să se plimbe, să servească diverse preparate culinare, să-și …
Incendiu la un garaj în localitatea Călugăreni
În dimineața zilei de sâmbătă, 14 Iunie, în jurul orelor 04.00, Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu 2 autospeciale de stingere, 1 echipaj Smurd, cu sprijinul SVSU Felnac, în …
Decernarea distincțiilor de onoare ale Județului Arad - Fotoreportaj
În seara zilei de vineri, 13 iunie, cu prilejul Zilelor Județului Arad la Complexul Muzeal au fost decernate distincțiile de onoare ale județului. Cei distinși au fost: – Cetățean de Onoare al …
Ședință comună CJA-CLM cu prilejul Zilelor Județului Arad (FOTO)
La inițiativa președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, la sediul instituției a avut loc ședința comună a Consiliului Județean Arad și a Consiliului Municipal Arad, ședință la care au fost participat și …
Compania de Apă a construit o stație nouă de epurare la Gurahonț
O nouă stație de epurare s-a construit pe fonduri europene în Gurahonț, județul Arad. Construirea unei stații de epurare în zonă a fost deosebit de necesară, având în vedere că este vorba despre o …
- Ghioroc şi Gurahonţ, încă 2 finaliste ale Campionatului Judeţean de fotbal în sală
- Ultimele runde zonale din Campionatul Judeţean de fotbal în sală al Aradului
- Pădurar arădean împușcat de braconieri. Doi suspecți au fost reținuți
- Gurahonțul a fost gazda unui meci de fotbal între C.S.Unirea din localitate și A.S. Steaua Grăniceri
Compania de Apă Arad construiește un rezervor nou de apă potabilă la Hălmagiu
Investițiile Companiei de Apă Arad sunt în plină desfășurare, marcând un pas important în îmbunătățirea infrastructurii de apă potabilă din regiune. La Hălmagiu, se construiește un rezervor nou …
- Echipele Companiei de Apă Arad au intervenit după furtuna violentă de azi noapte
- Abonații Companiei de Apă Arad sunt așteptați pentru încheierea noilor contracte
- Realizări și noi lucrări la Compania de Apă Arad
- Compania de Apă Arad și întâlnirea de lucru pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de apă
Hălmagiu – comuna care și-a schimbat fața în ultimii patru ani (FOTO)
Aflată la 120 kilometri de Arad, comuna Hălmagiu are puțin peste 2.300 de locuitori și zece sate, întinzându-se pe o suprafață de 14.000 de hectare. Având în vedere aceste caracteristici, nu este o …
La Almaș se fac investiții în infrastructură, dar și în cultură și sport (FOTO)
După un mandat de viceprimar, Aurel Ginu Costea se află acum la finalul celui de al doilea mandat de primar al comunei Almaș. Vorbim de două mandate în care a avut realizări, în care s-au făcut și se fac …
Poliția e cu noi! (FOTO)
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a organizat vineri, 22 martie, între orele 10,00-14,00, la „Ziua Porților Deschise”, în Parcul “Mihai Eminescu”, din municipiu.
Inițiativă legislativă în favoarea victimelor violenței domestice
Deputatul Geanina Pistru, prim-vicepreședintele Organizației Femeilor Liberale la nivel național, a semnat o inițiativă legislativă menită să vină în sprijinul victimelor violenței domestice.
Răzvan Cadar: „Spunem NU urii, radicalismului și anarhiei!”
Deputatul liberal arădean Răzvabn Cadar susține că Legea pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură este o lege necesară în România …
Senatorul arădean Glad Varga reprezintă România la United Nation Ocean Conference de la Nisa (VIDEO)
Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reprezintă România la United Nation Ocean Conference, organizată la Nisa, eveniment dedicat protejării mărilor și oceanelor.
- Guvernul României a fost învestit și a depus jurământul; Glad Varga a prezidat ședința comună de audiere a ministrului Mediului (FOTO)
- Glad Varga – președinte al Comisiei pentru Mediu; Geanina Pistru – vicepreședinte al Comisiei pentru Administrație Publică, iar Răzvan Cadar, secretar al Comisiei de Tineret și Sport
- Glad Varga: „Luna Pădurii nu este doar despre conștientizare, este despre responsabilitate”
Geanina Pistru: „România are nevoie de stabilitate, nu de speculații”
Deputatul Geanina Pistru susține, în contextul negocierilor pentru formarea noului Guvern, că Partidul Național Liberal pune pe primul loc programul de guvernare, nu jocurile de imagine.
Glad Varga: „Sprijin concret pentru locuințe mai eficiente și mai ieftin de întreținut”
Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a definitivat lista cu proiectele câștigătoare din Programul Repower Europe.
- Glad Varga: „Obligativitatea instalării capacităților de stocare exclusiv pe cheltuiala beneficiarilor riscă să descurajeze prosumatorii”
- Glad Varga: „Programul RePowerEU - o oportunitate pentru gospodării să investească în energia regenerabilă și eficiența energetică”
- Glad Varga: „Programul RePowerEU - o oportunitate pentru gospodării să investească în energia regenerabilă și eficiența energetică”
UTA se pregătește în Slovenia cu NK Bravo și FK Železničar Pančevo
Bătrâna Doamnă are programate două jocuri de pregătire în cantonamentul din Slovenia. Aici va disputa o partidă cu o echipă autohtonă și cu una din Serbia.
80 de ani de legendă: Consiliul Județean Arad sărbătorește familia UTA (FOTO)
Astăzi, de Zilele Județului Arad, am sărbătorit cu emoție una dintre cele mai iubite și emblematice instituții ale comunității noastre: UTA Arad – „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc, …
- Noul sediul al Direcției Județene de Evidență a Populației a fost finalizat și recepționat; unde s-a mutat instituţia
- Prima ediție a Zilelor Județului Arad a început cu o întâlnire la care au fost invitați peste 100 de directori de școli (FOTO)
- Zilele Județului Arad: Picnic Garden și Vin la curte în curtea Consiliului Județean, muzică, dans și voie bună (FOTO)
Când se reunește lotul Bătrânei Doamne și unde se va face pregătirea de vară
Jucătorii Bătrânei Doamne se pregătesc să-și termine vacanța și să facă cunoștință cu noul principal, Adrian Mihalcea.
Cristi Chivu, pe urmele lui Lucescu la Inter: românul se întoarce ca antrenor principal la finalista Ligii Campionilor
Veste importantă pentru fotbalul românesc: Cristi Chivu, fostul căpitan al echipei naționale și unul dintre cei mai serioși jucători care au îmbrăcat tricoul primei reprezentative, va fi antrenorul finalistei …
- Știrea momentului în fotbalul românesc: Cristi Chivu devine principal în Serie A; arădeanul Man îl va avea antrenor pe fostul căpitan al României
- Arădeanul Dennis Man pierde din nou primul 11 al Parmei
- Chivu - acord pentru prelungirea înțelegerii cu Parma; arădeanul Dennis Man pare să nu fie în grațiile antrenorului și ar putea fi lăsat să plece de la echipă
E oficial: UTA a semnat cu Mihalcea, care ia locul Puriului
Este oficial: UTA are de astăzi un nou antrenor. Este vorba despre Adrian Mihalcea, care se întoarce la Arad, după ce a condus-o pe UTA și în 2017. Mihalcea îi ia locul astfel mult mai titratului Mircea …