Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Elevii sunt așteptați la Ziua Porților deschise organizată la UAV

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad  organizează Ziua Porților Deschise în cadrul proiectului „Învață să fii Antreprenor pentru Viitor! Îmbunătățirea calității ofertelor …

Comentează 0

Concurs de recitare de poezie românească la Bătania (Battonya) şi ceremonie la Jula (Gyula)

 În organizarea Şcolii Generale „Lucian Magdu”, în localitatea Bătania (Battonya), localitate aflată la aproximativ 20 km de Arad, vineri, 29 aprilie 2022, a avut loc o nouă ediție a Concursului …

Comentează 0

Recensământul circulaţiei rutiere – care sunt cele trei etape ale lunii mai

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că, în luna mai, au loc trei etape ale recensământului general al circulației rutiere pe autostrăzi din județele Alba, Arad, Hunedoara şi Timiş, …

Comentează 0

Membrii echipei Delta Force au fost primiţi cu aplauze la începerea şcolii de colegii lor de la Liceul Naţional de Informatică (FOTO)

Membrii echipei Delta Force, care a câştigat Campionatul Mondial de Robotică desfăşurat la Huston, în Statele Unite, au fost primiţi cu aplauze la reluarea cursurilor, după vacanţa de Paşti, de colegii lor de …

Comentează 0

Spike, un câştigător al Romanian Music Awards, pe scena AOA (VIDEO)

Pasionaţii de muzică şi iubitorii de distracţie sunt aşteptaţi şi anul acesta la Arad Open Air Festival (AOA), festivalul care se desfăşoară şi anul acesta la Aeroportul Arad. Ajuns la cea de a VI-a ediţie, AOA va …

Comentează 0

Război hibrid: Hackerii pro-ruşi s-au lăudat că au atacat şi închis site-ul Aeroportului Arad; informaţia este FALSĂ

Potrivit presei centrale, site-urile mai multor aeroporturi din ţară ar fi fost atacate azi noapte de de hackerii pro-ruşi care fac parte din gruparea Killnet, grupare care a atacat recent siteuri ale unor instituţii precum …

Comentează 1

Cum deosebești un parc de dezmembrări auto responsabil

S-au dus vremurile in care posesorii de automobile se plimbau prin parcurile uriase, pierzand mult cu gasirea piesei dorite.  Lucrurile au evoluat, iar parcurile de dezmembrari au devenit o afacere mult mai reglementata si …

Comentează 0

Se schimbă etichetele alimentelor vândute pe rafturile magazinelor din România - Cum vor arăta

Etichetele de pe cele mai populare produse alimentare vor arăta altfel. Fiecare aliment va fi etichetat cu o culoare diferită în funcție de cât de sănătoase sunt ingredientele pe care le are. 

Comentează 0

Prima Doamnă a Americii, Jill Biden, vine în România

Prima doamnă Jill Biden va vizita România și Slovacia în perioada 5-9 mai, pentru a se întâlni cu membri ai serviciilor americane și personal din ambasade, părinți și copii ucraineni refugiați, …

Comentează 0

Cu Natalia Micalona și Marius Socaci la cenaclul Luceafărul Arădean

Duminică, 1 mai,  a avut loc ședința cenaclului Luceafărul Arădean, unde au citit Marius Socaci și Natalia Micalona. Cenaclul este condus de Vladimir Belity, de peste 50 de ani. Au participat cu comentarii la …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Marijuana, introdusă în aceeași categorie cu paracetamolul. Semnalul dat din Occident

În Statele Unite, marijuana va fi inclusă în aceeași categorie de risc cu steroizii și paracetamolul. Decizia nu înseamnă …

Comentează 0

Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Peste 200 de studenți și absolvenți ai UAV au fost prezenți, joi, 16 mai, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel …

Comentează 0

Flori, fete frumoase și mititei în Piața Avram Iancu

Zeci de mii de fire de flori, plante perene, plante decorative și arbuști vor alcătui un spectacol vizual în Piața „Avram …

Comentează 0

Paradă militară și concert de muzică ușoară în Piața Catedralei

Ziua Administrației Arădene a fost marcată, vineri 17 mai, în Piața Catedralei din municipiu, când s-au sărbătorit 105 ani de la …

Comentează 0

Se apropie concursul Miss Pecica

Se apropie concursul Miss Pecica, primul dintre proiectele de frumusețe organizate în județul Arad. 10 tinere au fost selectate pentru a …

Comentează 0

Echipa Colegiului Economic a câștigat premiul I la etapa județeană Arad ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

ConfederaţiaNaţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)- Sucursala Arad,a organizat în premieră semifinala județeană”Maratonul …

Comentează 0

Business Dinner la Camera de Comerţ Arad, 21 mai 2024

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, …

Comentează 0

3 mituri demontate despre anvelope

În cazul în care ești șofer, e imposibili să nu fi auzit câteva mituri despre anvelope. Poate despre unele chiar crezi că sunt …

Comentează 0

Salariul mediu net a crescut cu aproximativ 14% într-un an. La ce valoare a ajuns în luna martie

În luna martie 2024,  câştigul salarial mediu net a fost 5185 lei, în creştere cu 309 lei (+6,3%) față de luna februarie …

Comentează 0

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ va fi proiectat, în premieră, la Arad, la Cinematograful „Arta“

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul …

Comentează 0