Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Şoimii Pâncota începe sezonul la Tărlungeni. Are de reparat eliminarea din Cupă

Şoimii Pâncota începe sezonul la Tărlungeni. Are de reparat eliminarea din Cupă
Comentează 0

Şoimii Pâncota e la startul celui de-al doilea sezon competiţional consecutiv în liga secundă. Campionatul trecut a fost chinuitor pentru trupa din Podgorie, care s-a slavat pe final. De data aceasta echipa lui Ionuţ Popa şi prezidată de Pavel Piroş vrea să facă o figură mai frumoasă. Numai că atunci când ar fi trbuit să-şi asigure un moral pentru prima rundă, care are loc mâine, pâncotanii au da-to în bară. La Ineu, în Cupa României, Şoimii au cedat cu 2-1, după o repriză secundî slabă. Acum trebuie să-şi spele păcatele în campionat, cu joc mâine, la Tărlungeni.

„Nu ne permitem să ne prezentăm la Tărlungeni și în meciurile de campionat ce urmează, cum am făcut-o la Ineu. Am tras un mare semnal de alarmă după cele petrecute la Ineu. Problema e la atitudinea jucătorilor, sau poate că sunt obosiți, nu știm exact. Dar, orice ar fi, trebuie să remediem rapid. Am compromis deja o competiție oficială, nu vrem să pornim slab și în campionat. Ne așteaptă un meci important în județul Brașov", a spus preşedintele Pavel Piroş.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite