Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Război în Siria. SUA și aliații au lansat ATACUL împotriva lui Bashar al Assad

Război Siria. SUA, Marea Britanie și Franța au bombardat sâmbătă dimineața mai multe locații din Siria unde se presupune că se produc arme chimice, în cea mai mare operațiune anti-Bashar al Assad de până acum.

Război în Siria. SUA și aliații au lansat ATACUL împotriva lui Bashar al Assad
Comentează 1

Război Siria. SUA, Marea Britanie și Franța au bombardat sâmbătă dimineața mai multe locații de arme chimice din Siria în cea mai mare operațiune anti Bashar al Assad de până acum, transmite BBC News.

Război Siria. Atacul vine ca răspuns la atacul cu arme chimice din urmă cu o săptămână din orașul Douma, unde au murit mai multe zeci sau sute de persoane, printre care și copii.

Război Siria. "O operațiune militară împreună cu forțele armate ale Franței și UK are loc chiar acum", a declarat Donald Trump.

Mai multe explozii au fost raportate de martori lângă Damasc, capitala Siriei. Televiziunea de stat siriană anunțat că forțele guvernamentale au doborât cel puțin 12 rachete aliate.

Atacul aliaților în Siria, care a început la ora 21:00, ora SUA (4:00, ora României), a încetat, a anunțat Pentagonul, care a spus că deocamdată nu are în vedere noi raiduri.

Potrivit unor oficiali citați de BBC, s-au folosit rachete Tomahawk. Atacul a durat aproximativ o oră. Potrivit CNN, care citează surse militare, la atac au participat cel puțin o navă americană poziționată în Marea Roșie, dar și bombardiere de tip B-1.

Care au fost țintele atacului american

Șeful Pentagonului, secretarul apărării James Mattis, a justificat loviturile prin faptul că folosirea armelor chimice de către regimul sirian pune în pericol populația civilă.

A fost vorba de un atac asupra unor ținte multiple, în cooperare cu britanicii și francezii. Au fost lovite:

- un centru științific de cercetare din Damasc unde, potrivit americanilor, se dezvoltau arme chimice, dar și biologice

- un depozit cu arme chimice de la vest de Homs, unde era depozitat inclusiv gaz sarin

- o a treia facilitate, din apropierea celei de-a doua ținte, adăpostea un depozit de arme chimice, dar și un centru de comandă. Nu sunt informații deocamdată în privința unor eventuale pierderi de partea americană.

Reacția NATO. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat sâmbătă dimineaţa susţinerea pentru acţiunile întreprinse de Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa împotriva instalaţiilor şi capacităţilor de arme chimice ale regimului sirian, transmite agenţia dpa.

"Aceasta va reduce capacitatea regimului de a ataca din nou poporul sirian cu arme chimice. NATO a condamnat constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria ca pe o încălcare clară a normelor şi acordurilor internaţionale", a arătat Stoltenberg, într-un comunicat.

"Folosirea armelor chimice este inacceptabilă, iar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere", mai arată secretarul general al NATO.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite