Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

OUG 13, ÎNGROPATĂ! OUG 14 ar putea fi votată, astăzi, de către plenul Camerei

Proiectul de Lege de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată OUG 13 privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, va intra, marţi, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, votul final fiind programat în aceeaşi zi, dacă va fi redactat la timp raportul Comisiei juridice. De asemenea, tot marţi, Comisia juridică a Camerei va da raportul privind proiectul de Lege de respingere a OUG 13/2017, proiect ce a fost adoptat luni în plenul Senatului.

OUG 13, ÎNGROPATĂ! OUG 14 ar putea fi votată, astăzi, de către plenul Camerei
Comentează 0

Ambele ordonanţe de urgenţă privind justiţia care au provocat dezbateri publice intense se vor afla, marţi, pe agenda deputaţilor. Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 14, care abrogă OUG 13 de modificare a codurilor penale, a fost aprobată în unanimitate de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, luni după-amiază.

În ce priveşte OUG 13/2017, proiectul de lege de respingere a ei a fost adoptat, luni, în plenul Senatului, cu 110 voturi favorabile, nouă abţineri şi un vot împotrivă, cel al senatorului PSD Ecaterina Andronescu.

Fiind un proiect aflat în procedură parlamentară de urgenţă, legea adoptată de Senat va ajunge marţi în dezbaterea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, însă punerea ei pe ordinea de zi a şedinţei plenului de marţi este puţin probabilă din cauză că este nevoie de timp pentru redactarea raportului şi, ulterior, de o şedinţă a Biroului Permanent care să aprobe punerea pe ordinea de zi a plenului.

Sursa realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite