Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

"Nu cedăm!". Românii s-au strâns, din nou, în Piața Victoriei |LIVE VIDEO

Peste 2000 de oameni s-au strâns în Piața Victoriei, pentru a protesta față de Guvernul Dăncilă. Este a treia seară în care au ieșit la protest. Sunt foarte mulți oameni cu copii și cărucioare cu copii. PROTESTUL ESTE LIVE.

Comentează 0

UPDATE, ORA 20. Peste 2000 de români în fața Guvernului.

Un român plecat în Londra a spus că: "Ceea ce îi mână pe oameni să fie acum în Piață este același lucru care l-au mânat și vineri. Trăiesc în Londra într-o societate în care oamenii sunt respectați, lucru care ar trebui să se întâmple și în România.".

Printre manifestanți și o ziaristă din Bulgaria, care a făcut declarații în direct.

Teodora Ivanova, ziaristă din Bulgaria. "Suntem țări din UE, iar bulgarii sunt interesați cum evoluează România. Ei cred că românii au evoluat mai rapid. Și bulgarii au aceleași probleme cu corupția și Sunt impresionați de faptul că românii au DNA.

Am făcut live-uri ca să le arătăm bulgarilor cât de mulți oameni s-au strâns la protest și luptă împotriva corupției."

UPDATE, ORA 19.30: Unul dintre protestatari flutură un uriaş drapel alb pe care, alături de harta României, este scris "Decembrie 1989". Oamenii din piaţă au steaguri tricolore, precum şi ale UE, NATO, SUA, Angliei şi Canadei, unii suflă în vuvuzele, iar alţii scandează "PSD - Ciuma roşie!", "Demisia!", "Hoţii".

Unii dintre protestatari poartă tricouri negre cu inscripţia "#nucedăm", iar alţii au pancarte cu sloganuri precum: "Ruşine Jandarmeriei Române", "În an centenar aţi luptat împotriva cetăţenilor. La mulţi ani România", "Demisia", "Corupţia ucide", "Trădători de neam şi ţară", "Fără violenţă", "Bine aţi venit acasă", "PSD=PCR", "Alegeri anticipate", "Hoţii".

Poliţia Capitalei a anunţat că a fost restricţionat traficul pe Şoseaua Buzeşti către Piaţa Victoriei. A fost restricţionat traficul pe strada Paris. De asemenea, se restricţionează traficul pe Şoseaua Kiseleff către Piaţa Victoriei, de la intersecţia cu str. Arh. Ion Mincu şi pe Bd. Aviatorilor, de la intersecţia cu str. Arh. Ion Mincu.

Înfuriaţi de brutalitatea jandarmilor, au cerut totuși paşnic demisia Guvernului, din nou, pentru a doua zi la rând. 65 de mii de români au fost aseară în Piața Victoriei.

Protestul a fost liniștit. Fără huligani, cum i-a numit ministrul Carmen Dan pe cei care au încercat vineri să deturneze mitingul Diasporei.

Oamenii se vor strânge și în această seară de la ora 18 în Piața Victoriei, sub sloganul ,,Nu cedăm". Rămânem în stradă până la căderea guvernului Dăncilă, anunță organizatorii.

"Nu putem da înapoi! Nu după ce PSD-ALDE a utilizat un aparat de represiune împotriva propriilor cetățeni pe care chipurile, îi guvernează și le apără drepturile.

Este inacceptabil, incalificabil și nu putem rămâne impasibili.

Rămânem în stradă până la căderea Guvernului Dăncilă!", scriu pe pagina de Facebook a evenimentului organizatorii.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite