Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Liviu Dragnea cere adoptarea de urgenţă a OUG 14

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a trimis un comunicat de presă în care cere tuturor parlamentarilor să adopte de urgenţă OUG 14, cea care a abrogat OUG 13.

Liviu Dragnea cere adoptarea de urgenţă a OUG 14
Comentează 0

Redăm, în continuare, comunicatul: 

"Președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea, a făcut, vineri, un apel către toți membrii Parlamentului ca în cel mai scurt timp să parcurgă procedurile și să adopte legea de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 14/2017, prin care sunt abrogate modificările Codului Penal și Codului de Procedură Penală.

„În calitate de președinte al Camerei Deputaților şi de președinte al PSD, fac un apel către toți colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanței 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. Înțeleg că toate partidele parlamentare își doresc acest lucru.

Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică. ”, a declarat domnul Liviu Dragnea.

Acesta a adăugat că dezbaterea în procedură de urgență a OUG 14 decurge chiar din natura actului normativ, nemaifiind necesară o solicitare specială în această privință.

„Am văzut că unele partide au cerut dezbaterea în procedură de urgență a OUG 14. Nu e nevoie de o solicitare expresă pentru acest lucru. Întrucât e vorba de o ordonanță de urgență, ea trebuie dezbătută în regim de urgență. Așa spune Constituția României la art. 115, alin. 5.

Ceea ce solicit eu este ca această procedură de urgență să fie parcursă în cel mai scurt timp permis de regulament, astfel încât Parlamentul să voteze pentru abrogarea Ordonanței 13 și să trimită rapid legea spre promulgare”, a explicat președintele Camerei Deputaților.

Reamintim că pe data de 5 februarie, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Actul normativ a fost publicat, în aceeași, zi în Monitorul Oficial, Partea I"

Sursa realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite