Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Elevii unei școli din Arad, cu mănuși, căciuli și paltoane la cursuri. Au doar 7 grade în clase

Elevii unei şcoli din judeţul Arad şi părinţii acestora reclamă că, de câteva săptămâni, în sălile de cursuri este foarte frig, iar copiii se îmbolnăvesc, temperatura coborând şi la 7 grade Celsius în unele clase, scrie Agenția News.ro.

Elevii unei școli din Arad, cu mănuși, căciuli și paltoane la cursuri. Au doar 7 grade în clase
Comentează 0

Mai mulţi părinţi şi elevi au relatat, luni, că la Şcoala Gimnazială ”Sabin Manuilă”, din satul arădean Sâmbăteni, sălile de clase nu sunt încălzite suficient, iar temperatura este de numai 7 grade Celsius în unele săli de cursuri, în timpul programului şcolar.

Luni, în jumătate din sălile de cursuri, aflate la etajul întâi al clădirii, temperatura era cuprinsă între 7 şi 10 grade Celsius, iar la parter ajungea la 15 grade.

”Copiii noştri suportă frigul în clase de când a început şcoala, pentru că centrala termică a fost în reparaţii. Stau la cursuri cu mănuşi şi căciuli, dar tot se îmbolnăvesc. Unii au ajuns la antibiotice, din cauza acestei situaţii, care nu mai poate continua”; s-a plâns mama unei eleve din clasa a VI-a.

„Un copil din şcoală are un singur rinichi şi totuşi trebuie să stea să suporte frigul”, a spus un alt părinte.

Contactată de News.ro, directoarea şcolii, Cornelia Foster, a spus că ”elevii sunt nevoiţi să înveţe în condiţii de temperaturi scăzute de când este frig afară”, în urma unui proiect iniţiat de Primăria Păuliş, de care aparţine satul, care a presupus construirea unei noi clădiri în care au fost reinstalate cele două cazane ale centralei termice.

”Este un proiect al Primăriei, care şi-a asumat că centrala va fi gata în septembrie, când începe şcoala. Abia de câteva zile a fost finalizată centrala, iar acum este în probe, dar în clase este tot frig. Am anunţat Primăria, nu ştim care este cauza, dar copiii se îmbolnăvesc la şcoală”, a spus directoarea.

Conform sursei citate, de când a început şcoala, profesorii de serviciu au notat într-un caiet, în fiecare zi, temperaturile din sălile de cursuri, în care sunt puse termometre.

”Cel mai frig a fost şase grade în timpul programului şcolar”, a spus Cornelia Foster

Primarul comunei, Ioan Turcin (PSD), spune că ”totul este o lucrătură politică” la care ar lua parte şi conducerea şcolii.

”E campanie şi sunt ţinta unui atac politic. Directoarea i-a urcat pe părinţi în capul meu de când a început şcoala. Vă spun că acum cazanele funcţionează, iar apa iese din ele la 80 sau 90 de grade. E drept, centrala este în probe de câteva zile, de când a fost repusă în funcţiune, dar merge cum trebuie”, a spus edilul. El crede că în şcoală este în continuare frig pentru că ”s-au folosit lemne ude la foc”.

”Acum o să folosească lemne uscate şi va fi mai bine”, a adăugat primarul, care susţinea anterior că apa iese la 80 sau 90 de grade din instalaţie pentru a fi pompată în calorifere.

Conform unor profesori, la etajul şcolii reţeaua de conducte şi calorifere ar fi subdimensionată, iar din această cauză sistemul de încălzire nu face faţă suprafeţei.

”O perioadă am folosit suflante şi aeroterme în sălile de cursuri, unele cumpărate de părinţii elevilor, dar din cauza consumului mare de energie, s-a stricat şi instalaţia electrică, astfel că acum nu mai putem folosi radiatoare când centrala nu face faţă”, a spus un profesor.

La şcoala gimnazială din Sâmbăteni învaţă peste 160 de elevi, însă mai mulţi părinţii spun că dacă problema încălzirii nu va fi rezolvată, nu îşi vor mai lăsa copiii la şcoală.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite