Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dramă în familia arădeanului care a murit pe DN7. O fetiță de 5 ani a rămas fără tată

Dramă în familia arădeanului care a murit pe DN7. O fetiță de 5 ani a rămas fără tată
Comentează 2

Prin clipe cumplite trece familia arădeanului care a murit, sâmbătă seară, în accidentul de pe DN7, la ieșirea din localitatea Vladimirescu.

Victima se numea Chiper Daniel Lucian și avea 38 de ani. Familia spune că se întorcea de la serviciu, el deplasându-se către Ghioroc, unde avea o casă. Era așteptat cu nerăbdare de către fetița sa în vârstă de cinci ani, care nu înțelege acum de ce nu și-a mai întâlnit tatăl.

Pe pagina de Facebook a lui Chiper Daniel Lucian curg mesajele încărcate de durere, prietenii fiind șocați de dispariția neașteptată. Cei care-l cunosc spun că arădeanul era un șofer prudent, astfel că nu-și pot explica ce s-a întâmplat. Ei cred că din cauza oboselii a pierdut controlul volanului, ajungând astfel pe contrasens, unde s-a izbit de un alt autovehicul.

Familia anunță că înmormântarea va avea loc marți, la ora 14, în Cimitirul Eternitatea, de la UTA.

VEZI POZE DE LA ACCIDENT
 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite