Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

De 2 ori argint şi o dată bronz pentru UVVG ProVolei pe nisipul cadeţilor

De 2 ori argint şi o dată bronz pentru UVVG ProVolei pe nisipul cadeţilor
Comentează 0

3 medalii au intrat în posesia reprezentanţilor UVVG ProVolei la Campionatul Naţional pe plajă al cadeţilor. La masculin, perechea Tihamer Katona – Sergiu Rodina (foto) a devenit vicecampioană naţională. În semifinale cei 2 au învins un alt cuplu pregătit de Marius Mascovits, Toader Darie – Balasz Csiszar, care la final s-a clasate pe locul 3. Băieţii au jucat sub titulatura CSM UVVG ProVolei Arad. Supriza plăcută a venit din competiţia fetelor, acolo unde arădencele Amalia Şandru şi Diana Telian s-a clasat pe locul 2. De menţionat că Rodina şi Katona vor fi prezenţi, în 12-14 august, la Brno, la Campionatul European U18!

„La băieţi consider că se putea mai mult, dar ne-am speriat probabil. Fetele au o fost reală şi plăcută surpriză. Sunt medalii care le dedicăm celor ce ne sprijină activitatea: Primăriei, CJA, Centrului Municipal de Cultură, Centrului Cultural Judeţean şi UVVG”, a spus Radu Sabău, preşedinte UVVG ProVolei Arad. „E păcat pentru că se putea obţine o medalie mai strălucitoare la băieţi. În semifinale păreau mai motivaţi. În final au părut timoraţi, neaşteptat de timoraţi. Sunt însă medalii la palmaresul lor şi al clubului, dar continui să cred că titlul naţional putea fi cucerit”, a spus şi antrenorul Marius Mascovits.

De azi intră pe nisip juniorii, acolo unde UVVG ProVolei are 3 echipe la masculin şi 1 la feminin.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite