Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Dăncilă promite încadrarea în deficitul bugetar de 3%. De unde taie Guvernul?

Premierul Viorica Dăncilă s-a lăudat joi, în ședința de guvern, cu execuția bugetară pe primele șase luni ale anului curent și a subliniat că Guvernul se va încadra în limita de deficit bugetar de 3% din PIB.

Dăncilă promite încadrarea în deficitul bugetar de 3%. De unde taie Guvernul?
Comentează 0

Executivul se va încadra în limita de deficit bugetar de 3% din PIB, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, joi, în deschiderea şedinţei de guvern.

Execuția bugetară a scos la iveală un deficit uriaş în primele șase luni din 2018, comparabil doar cu cel din perioada de recesiune. Practic, cifrele sunt semnalul unui adevărat dezastru financiar: Guvernul Dăncilă a reuşit dublarea deficitului bugetar într-o singură lună.

"Am văzut cum, imediat după publicarea execuţiei bugetare pe prima jumătate a anului, mulţi s-au grăbit să facă scenarii îngrijorătoare cu privire la deficitul bugetar. Aş vrea să îi liniştesc, suntem un guvern responsabil cu prezentul şi viitorul României. Ne vom încadra în limita de deficit bugetar de 3% din PIB, în conformitate cu tratatul Uniunii Europene. Execuţia bugetară pe primele şase luni arată trei factori determinanţi pentru guvernarea noastră. Acordăm atenţia cuvenită investiţiilor, suntem preocupaţi de absorbţia fondurilor europene, ne onorăm angajamentele privind majorarea veniturilor populaţiei. Investiţiile publice pe primele şase luni ale anului 2018 au ajuns la 9,1 miliarde de lei, comparativ cu 6 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului 2017. Vorbim, aşadar, despre o creştere foarte importantă, cu aproximativ 50% ", a declarat Viorica Dăncilă.

Potrivit premierului, cifrele confirmă că măsurile luate în mandatul actualei guvernări au fost bune pentru economie, iar Guvernul va continua să susțină această pârghie de încurajare a creșterii economice.

"Din perspectivă socială, execuția bugetară pe primele șase luni ale acestui an reflectă creșterile consistente de salarii din educație și sănătate. (...) Am văzut cum imediat după publicarea execuției bugetare pe prima jumătate a anului mulți s-au grăbit să facă scenarii îngrijorătoare cu privire la deficitul bugetar. Aș vrea să-i liniștesc. Suntem un guvern responsabil cu prezentul și cu viitorul României. Ne vom încadra în limita de deficit bugetar de 3% din PIB, în conformitate cu tratatul UE", a spus Dăncilă, în debutul ședinței de Guvern.

Adevărata gafă a premierului Dăncilă este iresponsabilitatea cu care a permis să fie făcută praf balanţa dintre venituri şi cheltuieli, într-un context de creştere economică record. Banii nu s-au dus către investiţii, ci în gaura "pomenilor" de tip electoral.

„Problema bugetului este că veniturile nu mai pot creşte, nu au de unde, pentru că econo­mia încetineşte, cum era previzibil, în vreme ce chel­tuielile angajate cu greu pot fi date înapoi. În acest context, reduta deficitului fiscal de 3% din PIB nu mai poate fi apărată. Sau poate fi apărată cu grele sacrificii. Eu cred că deficitul va fi de­pă­şit", comentează economistul Aurelian Dochia.

Sursa

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite