Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Politic

Răzvan Cadar: „PSD Arad s-a făcut de râs și în ședința de vineri a Consiliului Județean: de la vot împotriva legii la suspiciuni de incompatibilitate!”

Ședința de vineri a Consiliului Județean Arad a fost, în opinia liberalilor arădeni, o mostră de incompetență a consilierilor județeni PSD. Reprezentanții PNL Arad susțin că social-democrații s-au făcut singuri …

Comentează 0

Liberalii arădeni au fost, de 1 Iunie, alături de cei mici (FOTO)

Ziua Copilului a fost celebrată de liberalii arădeni alături de cei mai mici locuitori ai orașului. Au fost împărțite măși colorate, dulciuri, baloane, astfel încât copiii care s-au întâlnit …

Comentează 0

Răzvan Cadar: „PSD Arad s-a îndepărtat definitiv de arădeni!”

Răzvan Cadar, secretar general al PNL Arad și vicepreședinte al Consiliului Județean, susține că bugetul a 29 de orașe și cmune riscă să fie grav împovărat din cauza PSD.

Comentează 0

Sergiu Bîlcea: „România poate fi unul dintre marii câştigători ai planului european pentru relansarea economiei”

Comisia Europeană a anunțat un plan de relansare economică după pandemie care presupune acordarea unor ajutoare în valoare de 750 miliarde de euro. În cazul în care va fi acceptat, acest plan va fi cel mai …

Comentează 0

STARE DE ALERTĂ | Klaus Iohannis: „De la 1 iunie se redeschid terasele. Se reiau competițiile sportive și se va putea merge la plajă”

Klaus Iohannis și câțiva miniștri din Guvernul Orban s-au întâlnit într-o ședință la Cotroceni, joi. Conform președintelui, de la 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă, iar …

Comentează 0

Podul peste Mureş – în faza de proiectare

Se lucrează la proiectarea unuia dintre cele mai importante investiţii pentru traficul din Arad: podul peste Mureş pe strada Şaguna. Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad și vicepreședinte al Consiliului …

Comentează 3

România, constrânsă să păstreze măsurile! Klaus Iohannis: ”Responsabilitatea va face posibilă ridicarea mai rapidă a RESTRICȚIILOR”

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 27 mai, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, supă ședința CSAT. Punctul esențial de pe ordinea de zi l-a constituit analiza noii Strategii pentru …

Comentează 1

Sergiu Bîlcea: „La Arad mai avem doar 23 de pacienți cu COVID-19 internați în spital”

Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, susține că, la trei luni de la apariția primului caz de coronavirus în România, greul a trecut. Deși a fost poate cel mai expus județ ca urmare …

Comentează 0

Gheorghe Falcă: Libertatea de mişcare şi PSD-ul, ca partid al legării de glie a românilor

Pandemia a scos la suprafaţă nu doar slăbiciunea umană şi a sistemului sanitar, ci şi populismul atroce al politicienilor. Românii plecaţi la muncă în străinătate au fost numiţi sclavi de partidul care a …

Comentează 0

Nelu Tătaru: De la 15 iunie, ne gândim la deschiderea plajelor

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, afirma ca, daca numarul de cazuri noi de imbolnavire cu coronavirus va continua sa scada sau daca va exista un numar constant mic, se poate ajunge la deschiderea teraselor de la 1 iunie, iar din …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

FASHION FLAIR: LUXURY IN EVERY DETAIL

În perioada 22-23 iunie 2024, la Hotel Bellavista din localitatea Deta, județul Timiș va avea loc evenimentul evenimentul Fashion Flair, …

Comentează 0

„File... în culori de apă” – vernisaj de acuarelă la Bibliotecă

Marți, 14 mai 2024, începând cu orele 18:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la vernisajul …

Comentează 0

Campania „De unde știi….Adevărul despre tutun ?” Mai 2024

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice, iar …

Comentează 0

Noua gamă de Apple iPad Pro va fi lansată azi

Alături de telefoane, tabletele Apple și ele foarte așteptate de fani. Acum Apple se pregătește să-și reîmprospăteze întreaga …

Comentează 0

Lecție de drept, în acordurile lui Mozart

„Mozart, pentru juriști ...  și nu numai” este denumirea unui eveniment  organizat în Aula Cicio Pop a Universității …

Comentează 0

Bilanțul misiunilor executate de jandarmii arădeni în perioada minivacanței prilejuite de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

      Principalele obiective ale Jandarmeriei Arad în perioada minivacanței au fost  creșterea gradului de …

Comentează 0

Misiunile pompierilor militari arădeni în perioadă minivacanței prilejuită de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

În perioada minivacanței prilejuite de Ziua Internațională a Muncii și Paștele Ortodox (01.05 - 06.05.2024), peste 130 de pompieri …

Comentează 0

Spitalul Județean Arad: Situația la URGENȚE în perioada Paștelor

1.572 de pacienți - 1.286 adulți și 286 copii, s-au prezentat, în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență …

Comentează 0

Prognoza meteo lunară. Primăvară cu accent de toamnă. Anticiclon termic, furtuni electrice, vijelii şi grindină

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele patru săptămâni. ANM a emis prognoza pentru …

Comentează 0

Zodii care pot face bani mulți după Paște. Vezi dacă te numeri printre norocoși

Chiar dacă nu ești unul dintre aceste patru semne zodiacale, mai ai șansa de a câștiga bani în plus în 2024. Vezi care e lista …

Comentează 0