Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Politic

Susținere puternică la Arad pentru legea care protejează copiii în mediul online

La Arad s-au adunat aproape 10.000 de semnături pentru susținerea proiectului de lege pentru protejarea copiilor în mediul online, din cele aproximativ 70.000 la nivel național! Campania de strângere de semnături …

Comentează 0

„Nu sunt foarte mulţumit de modul în care avansează lucrările sau de modul în care sunt finalizate unele dintre acestea”

Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu. Am vorbit despre proiectul de lege susţinut de OFL care vizează siguranţa copiilor în …

Comentează 5

Finanţare pentru reducerea consumului anual de energie

Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, susţine că atât unităţile administrativ teritoriale, cât şi alte unităţi publice,  vor beneficia de finanţare …

Comentează 0

Investiții de peste 43 de milioane de lei la Șofronea, Sintea Mare, Șiria și Mișca

Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a anunțat noi investiții realizate de către Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul …

Comentează 0

Rareş Bogdan, despre candidatul PNL la alegerile prezidenţiale: „E un om sincer, uman și NU e corupt”

Nicolae Ciucă este candidatul la prezidențiale al PNL, a anunțat prim-vicepreședintele partidului, Rareș Bogdan. Politicianul susține că fostul premier este un om sincer, uman și nu este corupt, la fel ca alți …

Comentează 1

Se strâng semnături pentru legea care protejează copiii în mediul online

Nevoia unui cadru legal care să protejeze copiii în mediul online și care să permită o educație eficientă a reieșit foarte clar și din dezbaterea organizată la Arad de OFL, cu participarea senatoarei Nicoleta …

Comentează 0

Proiectul de lege pentru siguranța copiilor în mediul online are cei mai mulți susținători la Arad (FOTO)

Sala Palatului Cultural a fost plină astăzi la dezbaterea Organizației Femeilor Liberale (OFL) pe marginea proiectului de lege pentru siguranța copiilor și tinerilor în mediul online. Dezbaterea face parte dintr-un …

Comentează 1

Arădenii răspund apelului OFL pentru donare de sânge

Campaniile pentru donare de sânge sunt organizate constant de Organizația Femeilor Liberale (OFL) Arad. În această toamnă, organizatoarele au dat o amploare mai mare acțiunii de conștientizare, cu un impact …

Comentează 0

Proiectul de construcție a trei poduri noi în Arad avansează

Începerea construcției Centurii de Sud-Est aduce mai aproape Aradul de construcția celor trei poduri noi, asumate de administrația liberală, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

Comentează 0

Gheorghe Falcă: „Șomajul în rândul tinerilor din România este o problemă reală!”

Eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL/PPE) a analizat situația pieței muncii din România, pornind de la datele Eurostat care arată că România este pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce privește …

Comentează 1

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Studenții Facultății de Științe Juridice a UVVG, în sala de judecată

Palatul Justiției din Arad a găzduit zilele trecute cel de-al doilea proces simulat, organizat de studenții Facultății de Științe Juridice din …

Comentează 0

„Europe Day – Europa la noi acasă“ – spectacol dedicat Europei, în centrul Aradului

În data de 9 mai 2024, în centrul Aradului, Ziua Europei a fost sărbătorită printr-un spectacol impresionant de muzică și dansuri, …

Comentează 0

„Domeniul public”, un program de evenimente marca „Discuția secretă”, la Cafeneaua Literară Joy’s

„Domeniul public”, un program de evenimente marca „Discuția secretă”, va ajunge sâmbătă, 11 mai, la cea de a patra …

Comentează 0

Cod galben de furtuni violente. ANM anunță instabilitate termică accentuată. Zonele lovite de ploi torențiale - HARTA

Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă atenționare cod galben de fenomene meteo extreme. Sunt așteptate furtuni și …

Comentează 0

Filmul „Din alte vieți“, proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad

Filmul „Din alte vieți“/„Past Lives“ (r. Celine Song), care a câștigat Premiul Publicului, anul trecut, la Sundance, …

Comentează 0

Facultatea de Medicină a UVVG, reprezentată la MedEspera, la Chișinău

O delegație formată din  40 de studenți și tineri medici ai Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad au …

Comentează 0

Expoziția Pompierii arădeni - istorie și identitate la Sala „Clio”

Vernisajul proiectului expozițional „Pompierii arădeni – istorie și identitate”, a avut loc în data de 8 mai 2024, …

Comentează 0

FASHION FLAIR: LUXURY IN EVERY DETAIL

În perioada 22-23 iunie 2024, la Hotel Bellavista din localitatea Deta, județul Timiș va avea loc evenimentul evenimentul Fashion Flair, …

Comentează 0

„File... în culori de apă” – vernisaj de acuarelă la Bibliotecă

Marți, 14 mai 2024, începând cu orele 18:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la vernisajul …

Comentează 0

Campania „De unde știi….Adevărul despre tutun ?” Mai 2024

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice, iar …

Comentează 0