Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Dorina Lupşe, cea care a condus ani de zile Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA), s-a pensionat

Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) intră într-o nouă etapă, având în vedere că Dorina Lupşe, cea care a condus-o ani de zile, s-a pensionat. Informaţia a fost făcută publică de …

Comentează 0

Restricții de tonaj în Livada și Sânleani; vezi de când se aplică măsura

Pentru a proteja anumite tronsoane de drum de traficul greu, Consiliul Județean Arad a emis, în ședința din 14 martie, a.c., o Hotărâre prin care se restricționează acest gen de trafic pe două tronsoane de drum …

Comentează 0

„Hansel și Gretel” - duminică, 7 mai, pe scena Trupei Marionete

Aventura lor a fermecat multe generații de copii. Hansel și Gretel, unii dintre cei mai cunoscuți eroi de basm ai tuturor timpurilor, își spun (din nou) povestea. Duminică, 7 mai, de la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete, …

Comentează 0

Glad Varga s-a întâlnit cu primarul oraşului Tallahassee, capitala statului Florida

Deputatul liberal arădean Glad Varga, care face, zilele acestea, o vizită în Statele Unite ale Americii, s-a întâlnit cu John Dailey, primarul oraşului Tallahassee, capitala statului Florida. Printre …

Comentează 0

U.V.V.G. LA 33 DE ANI

În ziua de 2 mai 1990, în Arad, și-a deschis porțile Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, cu două facultăți, datorită viziunii și dorinței de neclintit a Rectorului Fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, care, …

Comentează 0

Gheorghe Seculici: Principalul târg de tehnologie și inovație în prelucrarea metalului revine la Arad!

Următorul eveniment găzduit de Expo Arad este DemoMetal Vest (23-26 mai 2023), eveniment dedicat tehnologiei prelucrării metalelor. Este vorba despre cel mai prestigios eveniment de profil din România, Aradul fiind unul …

Comentează 0

O nouă mobilitate Erasmus + în Cipru pentru elevii Colegiului Național "Vasile Goldiș", Arad Fluxul 2 – noi experiențe în domeniul IT în cadrul ERASMUS+ 2022-1-RO01-KA122-VET-000079338

      În perioada 22 aprilie- 5 mai 2023 se desfășoară a doua mobilitate în cadrul proiectului „Abilități practice pentru viitorii analiști programatori”, un …

Comentează 0

Oscar Pavoni, un suprarealist târziu, expune la Galeria DELTA

În artă contează mai puțin cărui curent artistic îi aparții, cât are cu adevărat importanță performanța estetică de care ești capabil, viziunea ce reușești (sau nu) să o impui, răspunsurile date …

Comentează 0

Rednic debutează cu VICTORIE în play-out şi Bătrâna Doamnă urcă pe loc de baraj: UTA – Hermannstadt 1-0 (FOTO)

UTA câştigă la limită partida din această seară disputată în fața sibienilor de la Hermannstadt, Mircea Rednic debutând astfel cu dreptul în play-out. Bătrâna Doamnă părăsește poziția a …

Comentează 1

Ghiba se pregăteşte să se întoarcă... acasă (FOTO)

Lucrările de renovare a Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” i-a făcut pe elevi şi dascăli să se mute în alte spaţii. Acum, având în vedere că lucrările sunt aproape de final, se …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

SĂRBĂTORI PASCALE ÎN SIGURANȚĂ

În perioada 01-06 mai, echipajele Jandarmeriei Arad, vor asigura măsuri de ordine publică la manifestările religioase prilejuite de …

Comentează 0

Pompierii arădeni – istorie și identitate

Pompierii. Eroi în fiecare zi. Eroi chemați mereu în situații limită,întotdeauna la datorie. Eroi care apără viața, …

Comentează 0

Autoritățile ne îndeamnă să petrecem civilizat de 1Mai: rangerii și jandarmii vor patrula în Parcul Natural Lunca Mureșului

Având în vedere zilele libere care vor urma și timpul ce se anunță frumos, Parcul Natural Lunca Mureșului îi așteaptă pe …

Comentează 0

Iustin Cionca a semnat cel mai mare proiect din nordul judeţului Arad, modernizarea a 70 km de drumuri judeţene!

Pentru județul Arad, pentru comunitățile din nordul județului, pentru aprox. 20.000 de arădeni, ziua de astăzi, 30 aprilie, este o zi pe care …

Comentează 0

Ansamblul „Balgarče” din Vinga a cucerit publicul bulgar din Chicago

Ansamblul „Balgarče” - o formație de dans și muzică populara a bulgarilor bănățeni din satul Vinga, judetul Arad, a susținut un …

Comentează 0

Compania de Apă Arad anunță că, joi, 02.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată

Compania de Apă Arad anunță că, joi, 02.05.2024, activitatea cu publicul în cadrul Companiei de Apă Arad va fi suspendată, pentru …

Comentează 0

„Descoperă-ţi Darul Divin”, cu autor Sorina Anca

Pe data de 26 aprilie, a avut loc lansarea cărții „Descoperă-ţi Darul Divin”, autor Sorina Anca. ”Fiecare dintre noi ne-am …

Comentează 0

Iustin Cionca: „Aradul dobândește încă un spațiu pentru învățământ!”

Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu" Arad, a fost inaugurat, în prezența …

Comentează 1

Simfonia Maritimă cu Montanaro

În data de 7 mai, marți, de la ora 19, la invitația Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház” publicul arădean …

Comentează 0

Stagiu de practică în Granada pentru elevii Liceului Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad

În perioada 15-26 aprilie 2024, un grup de 22 elevi din clasele a X-a A, B și C, de la Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad, …

Comentează 0