Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Infracțiune cu repetiție: un arădean a fost prins de două ori în aceeași piață cu țigări de contrabandă

Se spune că „năravul din fire n-are leac”. De acest lucru s-au putit convinge, ieri, și polițiștii arădeni care au prins un individ, de două ori, în timp ce vindea țigări de contrabandă.

Comentează 0

Situaţie deblocată pe două drumuri importante

Reabilitarea a două drumuri judeţene finanţate prin PNDL a fost blocată de probleme birocratice şi de sistemul greoi de obţinere a avizelor, susțin reprezentanții CJA. Acum, vicepreședintele Sergiu Bîlcea anunță …

Comentează 0

Delegație CJA la Hainan

Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar, însoțit de directorul Direcției de Comunicare, Strategii și Administrație Publică, Andrei Ando, se află la Hainan, în Republica Populară Chineză, la …

Comentează 0

Aparatură de peste 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean Arad

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost dotat cu aparatură medicală nouă, în valoare de 8.420.000 lei, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Arad având o …

Comentează 0

Peste 400 de sălcii plantate la Secusigiu

Datorită implicării Primăriei Secusigiu, a Școlii Profesionale „ASTRA” și Arhiepiscopiei Aradului s-a reușit plantarea a sute de sălcii la Secusigiu. Prin implicarea primarului Ilie Cheșa, pe un …

Comentează 0

Tribunalul și Judecătoria Arad și-au anunțat programul de Sărbători

Tribunalul și Judecătoria Arad și-au anunțat, astăzi, programul cu publicul în timpul Sărbătorilor de Iarnă.

Comentează 0

Ce-l preocupă pe Mihai Fifor când colegii săi de partid dau cu subsemnatul la DNA

Că politicienii, mai ales cei care au ajuns să ocupe vremelnic funcții înalte în stat, sunt de multe ori rupți de realitate, o știe toată lumea, dar pentru asta există consilierii, să-i mai aducă cu …

Comentează 2

Freakshow la Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş" Arad

Ieri, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a avut loc Balul Bobocilor de la  Colegiul Naţional „Vasile Goldiş" Arad. Tema aleasă de organizatori şi care i-a pus la încercare pe bobocii …

Comentează 0

Cupa României la tenis de masă pentru tineret şi seniori şi-a desemnat, în weekend, medaliaţii

 Totul s-a întâmplat la sala „UAV-Mihai Botez” din Arad, clubul gazdă, CS Municipal, dominând clar întrecerea feminină, la ambele categorii. Andreea Fistyulof a cucerit aurul la …

Comentează 1

Ziua școlii la Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad

Sala de sport a Liceului Tehnologic „Francisc Neuman” Arad a fost, joi, 5 decembrie gazda unui spectacol pregătit de elevii și cadrele didactice ale școlii.

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Sorin Stanciu, președintele UZPR, s-a întâlnit cu jurnaliștii arădeni (FOTO)

Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) s-a întâlnit, astăzi, la Biblioteca …

Comentează 0

Ciclonul care a măturat Europa ajunge în România. Val de ploi și vijelii în țară. Meteorologul Mihai Huștiu anunță unde lovește urgia

Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România! Meteorologii anunță că zilele următoare vor fi ploi abundente, …

Comentează 0

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, și ministrul de Externe, Hossein Amir Abdollahian, au murit în urma accidentului de elicopter produs ieri

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi și ministrul de Externe, Hossein Amir Abdollahian, au murit în urma accidentului de elicopter produs …

Comentează 0

Complexul Muzeal Arad: NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR, ediția a XX-a 18 MAI 2024 (Fotoreportaj)

Noaptea Europeană a Muzeelor 2024, ediția a XX-a, eveniment muzeal cu tradiție la nivel național, a avut un program special în toate …

Comentează 0

Marijuana, introdusă în aceeași categorie cu paracetamolul. Semnalul dat din Occident

În Statele Unite, marijuana va fi inclusă în aceeași categorie de risc cu steroizii și paracetamolul. Decizia nu înseamnă …

Comentează 0

Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Peste 200 de studenți și absolvenți ai UAV au fost prezenți, joi, 16 mai, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel …

Comentează 0

Flori, fete frumoase și mititei în Piața Avram Iancu

Zeci de mii de fire de flori, plante perene, plante decorative și arbuști vor alcătui un spectacol vizual în Piața „Avram …

Comentează 0

Paradă militară și concert de muzică ușoară în Piața Catedralei

Ziua Administrației Arădene a fost marcată, vineri 17 mai, în Piața Catedralei din municipiu, când s-au sărbătorit 105 ani de la …

Comentează 0

Se apropie concursul Miss Pecica

Se apropie concursul Miss Pecica, primul dintre proiectele de frumusețe organizate în județul Arad. 10 tinere au fost selectate pentru a …

Comentează 0

Echipa Colegiului Economic a câștigat premiul I la etapa județeană Arad ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

ConfederaţiaNaţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)- Sucursala Arad,a organizat în premieră semifinala județeană”Maratonul …

Comentează 0