Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Local

Volumul FILOSOFIE ROMÂNEASCĂ ÎN SPAȚIUL ARĂDEAN se lansează la Sala Ferdinand

Acesta este titlul proaspătului volum publicat la Editura EIKON din București sub coordonarea universitarilor Ioan Biriș și Maria Sinaci, volum a cărui lansare are loc vineri, 10 noiembrie 2023, ora 12,00, la „Sala …

Comentează 1

Ce sumă va restitui UTA abonaţilor şi când se fac plăţile

În condiţiile în care până la sfârşitul anului Arena Francisc Neuman nu va mai putea găzdui niciun meci de fotbal ca urmare a lucrărilor de refacere a suprafeţei de joc, conducerea clubului UTA a …

Comentează 0

Glad Varga: „Raport de adoptare pentru propunerea legislativă de înfiinţare şi funcţionare a Punctelor Gastronomice Locale”

Deputatul liberal arădean Glad Varga susţine că propunerea legislativă pentru înfiinţarea şi funcţionarea Punctelor Gastronomice Locale a primit raport de adoptare în urma dezbaterilor din Comisia pentru …

Comentează 0

Micovschi, omul meciului UTA - Dinamo

Ecourile ultimei partide din turul Superligii, în care UTA a trecut de Dinamo şi a urcat pe locul 10 în clasament, se fac auzite şi astăzi, când elevii lui Mircea Rednic au început să pregătească …

Comentează 0

Zonă rezidenţială nouă pe strada Grădinarilor

Primăria anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională în ceea ce priveşte aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) și Regulament Local de Urbanism (R.L.U.) aferent: …

Comentează 0

Actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a fost pusă la transparenţă

Primăria anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională în cazul Proiectului de hotărâre privind „Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027. Revizia …

Comentează 0

I-au confiscat țigările și mașina!

Ieri, 7 noiembrie, polițiștii Biroului de Ordine Publică, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Arad.

Comentează 0

Taxele şi tarifele pe anul viitor de la Muzeu au fost puse la transparenţă

Consiliul Județean Arad anunță, astăzi, deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a următorului act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea taxelor şi tarifelor pe anul …

Comentează 0

La Săvârşin s-a inaugurat cea mai modernă sală de sport de pe Valea Mureșului (FOTO)

Cea mai modernă sală de sport construită pe Valea Mureșului a fost inaugurată astăzi, la Săvârșin, de primarul comunei, Ioan Vodicean, și de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Comentează 1

Ediţia a VIII-a a Simpozionului Internaţional „Cultura şi Civilizaţia Chineză. Dialoguri româno-chineze” a avut loc în Sala Ferdinand; Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze îşi suspendă activitatea (FOTO)

Sala Ferdinand a Primăriei a găzduit, astăzi, cea de a VIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Cultura şi Civilizaţia Chineză. Dialoguri româno-chineze”, ediţie care a avut ca temă medicina …

Comentează 0

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Se apropie concursul Miss Pecica

Se apropie concursul Miss Pecica, primul dintre proiectele de frumusețe organizate în județul Arad. 10 tinere au fost selectate pentru a …

Comentează 0

Echipa Colegiului Economic a câștigat premiul I la etapa județeană Arad ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”

ConfederaţiaNaţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)- Sucursala Arad,a organizat în premieră semifinala județeană”Maratonul …

Comentează 0

Business Dinner la Camera de Comerţ Arad, 21 mai 2024

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, …

Comentează 0

3 mituri demontate despre anvelope

În cazul în care ești șofer, e imposibili să nu fi auzit câteva mituri despre anvelope. Poate despre unele chiar crezi că sunt …

Comentează 0

Salariul mediu net a crescut cu aproximativ 14% într-un an. La ce valoare a ajuns în luna martie

În luna martie 2024,  câştigul salarial mediu net a fost 5185 lei, în creştere cu 309 lei (+6,3%) față de luna februarie …

Comentează 0

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“ va fi proiectat, în premieră, la Arad, la Cinematograful „Arta“

Filmul „Ecce Homo: Brâncoveanu“, regizat de Dan Piţa, după un scenariu la care şi-a adus contribuţia şi IPS Ioan, mitropolitul …

Comentează 0

Open day pe probleme medicale la UVVG

„Ateroscleroza și sindromul metabolic” a fost tema open day-ului organizat recent la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” …

Comentează 0

Cupa „Ienopolis” ajunge la ediția cu numărul IX

Clubul Copiilor Ineu va fi, la finele acestei săptămâni, gazda a sute de copii din numeroase județe ale țării, care vor răspunde prezent …

Comentează 0

Vino și vinde-ți frumoasele cadouri handmade pe Artynos.ro, mii de cumpărători te așteaptă

Ești o persoană talentată, pasionată de frumos și creativă. Atunci Artynos.ro este un loc care te va încânta și îți va …

Comentează 0

„Nicolae Grigorescu. Expoziție aniversară” la Muzeul de Artă Arad

Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Art Safari, a organizat un nou eveniment de anvergură națională la Muzeul de Artă Arad, dedicat …

Comentează 0