Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Casa Regală, ANUNŢ de ultima oră despre starea de sănătate a Regelui Mihai

Casa Regală a anunţat, vineri, că starea de sănătate a Regelui Mihai este stabilă şi că acesta se află în permanenţă sub supravegherea medicilor. De asemenea, a mai fost adus la cunoştinţă faptul că Principesa Maria se află în Elveţia pentru a fi alături de Rege. 

Casa Regală, ANUNŢ de ultima oră despre starea de sănătate a Regelui Mihai
Comentează 0

"Principesa Maria a României se află începând de astăzi (vineri, n.r.) în Elveţia, pentru a fi alături de Regele Mihai I. Alteţa Sa Regală va petrece câteva zile la reşedinţa privată a tatălui său. Majestatea Sa are o stare de sănătate stabilă şi se află sub supravegherea permanentă al medicilor, urmând tratamentul obişnuit al ultimelor luni”, arată Casa Regală.

Regele Mihai s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne. 

Sursa romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite