Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Campania de donare a sângelui organizată de femeile liberale arădene s-a încheiat cu succes!

Doamnele din Organizația Femeilor Liberale Arad au donat sânge, dar au și îndemnat arădenii să li se alăture în campania „Donează darul vieții”. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni aproximativ 30 de persoane s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad pentru a dona sânge și celule stem:

Campania de donare a sângelui organizată de femeile liberale arădene s-a încheiat cu succes!
Comentează 0

„Suntem foarte încântați de faptul că într-un timp relativ scurt arădenii au fost receptivi la apelul nostru de a face o faptă bună și a salva o viață. M-a impresionat faptul că au venit doamne care văzuseră afișul nostru pe rețelele de socializare și au simțit să facă un gest altruist.

Știm că arădenii sunt oameni cu spirit civic, generoși, care nu rămân pasivi la problemele și suferințele altora. Îi felicit și le mulțumesc tuturor celor care donează sânge, nu doar în cadrul acestei campanii, ci în general!

Vom continua acest gen de acțiuni și în lunile următoare, sperând ca tot mai mulți arădeni să ni se alăture” declară Liliana Waas, președinte OFL Arad.

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite