Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

BREXIT. Klaus Iohannis a discutat cu David Cameron. Pentru ce şi-a cerut scuze premierul britanic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că a discutat cu premierul britanic David Cameron, care a dat asigurări că românii vor putea să rămână şi să muncească în Regatul Unit, iar acesta şi-a cerut scuze pentru "incidentele" care au avut loc după referendum şi în care au fost implicaţi şi cetăţeni români.

BREXIT. Klaus Iohannis a discutat cu David Cameron. Pentru ce şi-a cerut scuze premierul britanic
Comentează 0

"Am primit asigurări de la premierul Cameron, în numele Marii Britanii, nu în nume personal, că românii vor putea să rămână, vor putea să muncească. Și și-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc acolo", a declarat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Președintele a adăugat că sunt "foarte multe mize" pentru România în cadrul Consiliului European de la Bruxelles. "Suntem hotărâți să ne negociem poziția foarte bine, în primul rând, sigur, poziția românilor care lucrează și trăiesc în Marea Britanie", a arătat Iohannis.

Șeful statului a precizat că din discuțiile de până acum purtate pe tema Brexit reiese foarte clar că "nimeni nu a avut un plan B". "Acest lucru ne arată că toți s-au așteptat să se voteze pentru 'remain' și au fost surprinși de rezultat. Chiar premierul Cameron mi-a confirmat că tabăra 'leave' nu are niciun plan concret", a mai declarat Iohannis.

Președintele României participă marți și miercuri la Bruxelles la reuniunea Consiliului European care are ca temă principală Brexit.

 Incidente în care au fost implicaţi români

Numeroase incidente cu caracter rasist s-au înregistrat în Marea Britanie după referendumul care a decis ieşirea ţării din UE, fiind vizaţi polonezi, români, italieni şi musulmani, somaţi să părăsească teritoriul britanic, informează publicaţia EUObserver.

Autorităţile britanice s-au sesizat după ce pe site-uri de socializare au apărut mesaje rasiste îndreptate împotriva italienilor, musulmanilor, românilor şi polonezilor din Marea Britanie. În cartierul londonez Hammersmith, geamurile unui centru cultural polonez - Posk - au fost inscripţionate cu sloganuri xebofobe, duminică. "Suntem foarte perturbaţi şi supăraţi de mesaje neplăcute făcute cu graffiti pe clădirea noastră. Poliţia investighează un delict cu caracter rasist", a reacţionat Joanna Mludzinska, preşedintele Centrului cultural Posk.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite