Vremea Romania, Arad 13°C

Stiri Arad

Aradul pe creştere!

La finele lunii mai 2018, numărul certificatelor de urbanism şi al autorizaţiilor de construire eliberate de Primăria Municipiului Arad era mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Aradul pe creştere!
Comentează 0

O creşterea notabilă se remarcă în cazul certificatelor de urbanism. Astfel la finele lunii trecute  figurau ca eliberate 1135 documente de acest fel, cu 10% mai multe decât anul trecut, la aceeaşi dată. Şi numărul autorizaţiilor de construire este mai mare. Concret, este vorba despre 518 documente de acest fel  emise până la  data de 31 mai 2018, faţă de 512 câte au fost eliberate în primele 5 luni ale anului trecut.

 Numărul în creştere al certificatelor de urbanism şi al autorizaţiilor de construire sunt indicatori importanţi privind dezvoltarea oraşului, pe de o parte, iar pe de altă parte putem vorbi despre primele semnele pozitive ale acţiunii municipalităţii de salvare a clădirilor lăsate în paragină.

Îmbucurător este faptul că în zona protejată, avem un răspuns rapid din partea asociaţiilor de proprietari, ca o consecinţă a noii legislaţii de impozitare, care prevede o creştere de până la 500% a impozitului pe clădirile lăsate în paragină,. Am emis peste 20 de autorizaţii de construire pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a tot pe atâtea clădiri situate în centrul municipiului. Noi vom continua să purtăm un dialog şi cu celelate asociaţii de proprietari, pentru a le încuraja să refacă faţadele şi acoperişurile clădirilor degradate. Le reamintim faptul că începând de anul viitor, impozitul în cazul acestor imobile, va fi foarte mare.”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Scrie un comentariu

trimite