„Şi eu pot să-mi înving limitele!”
Trimite pe
Facebook Digg Google Bookmarks Twitter StumbleUpon del.icio.us Reddit
A A

Demonstratia „Şi eu pot să-mi înving limitele!” face parte din programul „Sportivi tineri” al fundaţiei Special Olympics România şi se adresează copiilor cu dizabilităţi mentale cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani.

Programul îşi propune, în primul rând, ca prin activităţi specifice să-i ajute pe copiii cu dizabilităţi intelectuale să-şi îmbunătăţească starea fizică, mentală şi socială. Sub îndrumarea unor specialişti, într-o atmosferă adecvată vârstei lor, copiii fac exerciţii fizice, sunt implicaţi în diverse activităţi şi socializează cu alţi copii cu şi fără dizabilităţi.

În al doilea rând, se urmăreşte implicarea activă a părinţilor în pregătirea fizică a copiilor.

„După 3 luni de pregătire asiduă vom face o prezentare a abilităţilor dobândite de copii”, a declarat d-na Roxana Ossian de la Special Olympics Romania, coordonatorul acestui program, care va premia într-un cadru festiv aceşti campioni - „Campioni ai luptei cu limitele impuse de o anumită afecţiune!”

Acţiunea va avea loc luni, 06 februarie 2012, orele 16, în sala de sport a şcolii generale „Iosif Moldovan”, Arad, Str. Oituz nr. 108 – 114. 

Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește ARQ.ro pe FACEBOOK! 

 
Adauga un comentariu
IMPORTANT
Autorul comentariului este singurul responsabil pentru opiniile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele daune, in cazul unor actiuni inaintate impotriva celor afirmate.
ARQ.ro nu poate fi facut responsabil pentru continutul comentariilor postate de cititori.

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website



Cod de validare (obligatoriu)

CAPTCHA Image Reload Image